Social

Ziua mondială a radioului. Când a fost dată pe post prima emisiune de radio

Ziua mondială a radioului, sărbătorită la 13 februarie, marchează prima emisie a postului de radio al Naţiunilor Unite, în 1946.

‘Radioul şi sporturile’ este tema din acest an propusă de UNESCO, prin care invită toate posturile de radio din întreaga lume să prezinte frumuseţea sportului în toată diversitatea sa. Să sărbătorim sporturile tradiţionale, ce constituie legătura noastră cu patrimoniul cultural, sporturile de bază care ne ancorează în cadrul comunităţi noastre, este îndemnul site-ului www.un.org.

Radioul rămâne, în continuare, modalitatea de informare care ajunge la cea mai largă audienţă la nivel mondial şi în cel mai scurt timp posibil. Mesajele UNESCO subliniază, în acest sens, necesitatea libertăţii de exprimare şi asigurarea protecţiei jurnaliştilor în situaţiile dificile şi extreme. Menţionează, de asemenea, necesitatea de a dispune de accesibilitatea imediată a frecvenţelor radio în momentele esenţiale pentru salvarea de vieţi.

Este recunoscut ca un puternic instrument de comunicare ce presupune costuri scăzute. Radioul este special adaptat pentru a ajunge la comunităţile îndepărtate şi la persoanele defavorizate: analfabeţi, persoane cu handicap, femei, tineri şi persoane cu un nivel de trai scăzut, oferind în acelaşi timp o platformă de participare la dezbaterea publică, indiferent de nivelul educaţional al oamenilor.

Obiectivele acestei zile sunt orientate spre conştientizarea marelui public şi a mass-media asupra importanţei radioului, spre încurajarea factorilor de decizie pentru facilitarea accesului la informaţii prin intermediul radio, spre creşterea şi dezvoltarea reţelelor de transmisie şi spre cooperarea internaţională între radiodifuzori.

Ideea celebrării Zilei mondiale a radioului a venit din partea Academiei Spaniole de Radio. Delegaţia Permanentă a Spaniei la UNESCO a prezentat în mod oficial propunerea la cea de a 187-a sesiune a Comitetului Executiv al UNESCO, din septembrie 2011. La 3 noiembrie 2011, în cadrul celei de-a 36-a Conferinţe generale a UNESCO, a fost aprobată înfiinţarea Zilei mondiale a radioului, potrivit site-ului diamundialradio.org.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Publicitate ImpactTV.md, banner