Externe

(VIDEO) Violențe la Kiev: poliția a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa protestatarii

Confruntări violente, pe Piața Independenței din centrul Kievului, după ce polițiștii au luat cu asalt protestatarii care se aflau într-o tabără de corturi instalată în vecinătatea sediului Radei Supreme a Ucrainei. Pentru a dispersa mulțimea, oamenii legii au folosit gaze lacrimogene, scrie presa internațională.

Video: digi24.ro

Protestatarii au instalat peste 50 de corturi pentru o mișcare de protest pe termen lung. Ei  cer demisia preşedintelui Petro Poroşenko, despre care spun că împiedică reforma şi lupta împotriva corupţiei, și cer adoptarea unor legi dure în lupta cu acest flagel.

În timpul asaltului, în corturi se aflau sute de protestatari. Aceștia intenționau să mențină  presiunea asupra deputaților ucraineni, pentru ca aceștia să adopte pachetul de legi anticorupție. Se întâmpla la o zi de la o altă manifestație importantă din centrul Kievului, organizată cu același scop.

Unii dintre manifestanți și-au petrecut noaptea în tabăra de corturi instalată pe o stradă și într-un parc vecin cu Parlamentul ucrainean, unde circa 5.000 de persoane, conduse de fostul președinte Georgian, Mihail Saakașvili, au manifestat marți.

Acest mod de acțiune amintește de mișcarea proeuropeană Maidan, la care au participat mulți dintre actualii protestatari și care a dus la înlăturarea de la putere a regimului prorus al președintelui Viktor Ianukovici, în 2014.

 


Vizualizări: