Politic Social

VIDEO // EXCLUSIV: Cine este moldoveanul care a facut primul apel de la telefonul mobil

Primul om din Moldova care a vorbit la telefonul Mobil a fost Petru Lucinschi, ex presedinte al țării.

Era anul 1997, în țară era sărăcie, avuse loc o prăbușire, Rusia s-a dezis de noi, ne-a povestit Petru Lucinschi.

„În țară pur și simplu nu erau bani. Mai târziu am început să atragem investitori străini. Prima investiție foarte mare a fost Voxtel-ul, iar eu am fost primul cetățean din Moldova care a vorbit la telefonul mobil cu Parisul, iar alături era Președintele Franței de atunci, Jacques Chirac,” a declarat Petru Lucinschi în cadrul emisiunii „Игра в PUZZLE” de la Impact TV.”

Tot în acea perioadă în țară au venit și Lukoil, Moldcell, Tirex Petrol, Union Fenosa și alte companii străine.

Amintim că primul apel de pe un telefon mobil a fost efectuat acum 45 de ani, pe data de 3 aprilie 1973. Martin Cooper a dat atunci un telefon de pe un aparat destul de mare şi butucănos, în timp ce se plimba pe un bulevard newyorkez.

Telefonul era un prototip Motorola, iar Cooper, pe atunci în vârstă de 44 de ani, a decis atunci să facă experimentul chiar pe străzile oraşului New York. Reacţia trecătorilor a fost una surprinsă şi, în acelaşi timp, nedumeriţi despre cum este posibilă o asemenea conversaţie telefonică.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner