Social

VIDEO // CULMEA AROGANȚEI: Activistul Dimitrov înjură șoferii: Nesimțiților și ticăloșilor, țineți-vă rablele acasă

Încearcă să isterizeze societatea. Activistul scandalos, Alexei Dimitrov, continuă acțiunile sale ilegale de samovolnicie prin care acesta consideră că face drepate.

Pe pagina de facebook a organizației StopHam Moldova a fost publicat astăzi un filmuleț în care apare din nou „provocatorul” activist, Alexei Dimitrov.

De această dată bărbatul îi numește pe șoferii din Chișinău, bădărani obraznici, măgari, nesimțiți, ticăloși și îi îndeamnă să își țină rablele acasă.

Alexei Dimitrov a fost surprins și anterior în câteva ipostaze scandaloase, după ce a încercat „să facă ordine pe trotuare”.

De menționat că un caz similar s-a produs cu Dimitrov acum doi ani, când activistul i-a cerut adjunctului procurorului sectorului Centru, Ion Dulgherul să nu meargă cu mașina pe trotuar. Ulterior, Dulgherul a depus o plângere la Inspectoratul de Poliție unde a declarat că nu este vinovat și spunea că a fost victima unei provocări. Astfel, la finele anului trecut, Dimitrov  a fost amendat cu 1500 lei pentru că ar fi injurat și a deteriorat mașina procurorului.

Cel mai recent caz de agresiune, cu implicarea activistului civic Alexei Dimitrov a avut loc acum câteva zile. Incidentul s-a produs pe holul oficiului Botanica al Judecătoriei Chișinău, unde avocata Ala Popa susține că a fost lovită și insultată de activistul civic Alexei Dimitrov, aceasta a scris o plângere pe numele acestuia.

„Eram antrenată într-o discuție privată, iar Dimitrov mă filma pe la spate, îmi filma actele personale. M-a numit urât, mi-a reproșat că apăr interesele Nadejdei Herța. Eu i-am spus să meargă să se spele, căci mirosea urât de la el. Am vrut doar să îi feresc telefonul, căci mi-l băga în ochi. Iar el m-a apucat de mână, m-a lovit peste față, mi-a împrăștiat actele, era foarte agresiv. Este inadmisibil ca un bărbat să lovească o femeie care este și avocată. Am depus plângere și am dat explicații la poliție”, a declarat Ala Popa pentru presă.

Un alt incident cu implicarea activistului a avut loc ceva timp în urmă, când interpreta Diana Rotaru l-a acuzat că a fost agresată de activistul civic Alexei Dimitrov, pe motiv ca și-a parcat neregulamentar mașina.

În cazul dat, Dianna Rotaru a publicat un filmuleț pe Facebook, în care susține că Alexei Dimitrov i-ar fi cauzat niște răni pe o mână, totul din cauza că ar fi parcat incorect. Cântăreața recunoaște că a încălcat regulamentul rutier, însă mai susține că nu merită agresată fizic și moral pentru acest lucru. La rândul său, Alexei Dimitrov a scris pe un grup de pe Facebook că artista ”și-ar fi dat aere” în fața lui.

După toată această dispută, cu dovezile fotografiate, Dianna s-a dus la poliție, unde a depus o plângere pe numele lui Dimitrov. În comentariile la Dianna Rotaru, lumea îi ia apărarea, că el e neadecvat și că înjură, amenință fetele pe Facebook.

”El provoacă special și în momentul când cetățeanul începe a reproșa, Dimitrov începe a filma. În orice moment poate da peste o persoană cu un comportament infracțional, care poate nu doar să-l înjure pe Dimitrov, dar și să-l atace și chiar să-i provoace unele leziuni corporale. El are sute de plângeri depuse la organele de stat – Inspectoratul de poliție Centru, Botanica, Primărie…”, spun unele surse.

Un alt caz care a intrat în atenția opiniei publice este conflictul dintre activistul civic, Alexei Dimitriov și șeful Întreprinderii Municipale ”Regia Transport Electric Chișinău”, Gheorghe Morgoci. Scandalul a avut loc în timpul pauzei ședinței Consiliului municipal Chișinău din 19 iulie 2016. Șeful Regiei Transport Electric Chișinău, Gheorghe Morgoci s-a aprins după ce activistul Alexei Dimitrov, prezent în sală, i-a spus că l-a fotografiat în timpul ședinței CMC cum doarme pe scaun.

Pentru limbajul injurios folosit de către funcționar la adresa activistului, acesta a fost amendat cu 200 de lei. Ulterior, Alexei Dimitriov a înaintat o cerere prealabilă de reparare a prejudiciului moral, iar Morgoci s-a adresat la poliție pe același caz, invocând că ar fi calomniat. În cele din urmă, activistul a fost amendat cu 1.600 de lei.

Acțiunile vădit provocatoare ale activistului sunt observate de către societatea civilă, creând impresia că se încearcă isterizarea acesteia. Cetățenii sunt îndemnați să nu aprobe astfel de comportament din partea activistului, pentru a nu-l împinge să întreprindă și alte astfel de acțiuni în viitor.

1 Comment

Click here to post a comment

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
ianuarie 2019
L Ma Mi J V S D
« dec.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner