Social Sport

Vești bune despre starea lui Michael Schumacher. Anunț de ultimă oră din partea familiei legendei F1

Michael Schumacher a fost introdus în Hall of Fame-ul Formulei 1 în cadrul unei gale desfășurate la Paris. 

Imobilizat la pat în urma accidentului de ski de la finalul anului 2013, Schumacher a fost reprezentat de fostul șef de la Ferrari, Jean Todt, și de purtatoarea sa de cuvânt.

Jean Todt, un apropiat al familiei, le dă speranțe fanilor germanului și spune că acesta se luptă în continuare pentru recuperare după ce a fost în comă timp de 6 luni, potrivit sport.ro.

„Ne e dor de Michael. E acolo, încă se luptă. Sunt fericit că e Sabine aici, pentru afacerile familiei. Am vrut să vină fiul său, Mick, dar e în Spania pentru niște teste, iar sotța Corinna e în SUA. Lupta e în desfășurare. Michael e o persoană specială, e foarte special pentru motorsport. E special pentru mine, e un prieten”, a spus fostul boss Ferrari, Jean Todt.

Purtatoarea de cuvant a familiei Schumacher spune că fostul pilot ar fi fost fericit să fie cel care își ridică premiu.
„Știm cu toții că Michael trebuia să fie prezent aici, sunt sigur că ar fi fost fericit să facă asta. A avut mereu tot respectul pentru toată lumea de aici, ar fi fost onorat. A fost special datorită dragostei pentru acest sport. Asta îl conectează cu toată lumea de aici”a spus Kehm.