Social

Veste șocantă: A decedat rectorul ULIM, Andrei Galben

A murit academicianul și rectorul Universității Libere Internaționale (ULIM), Andrei Galben. Vestea tristă a fost confirmată pentru Impact TV de către prim-vicerectorul ULIM, Ana Guțu.

„A decedat subit, acasă, în seara zilei de ieri. Nu era bolnav. Nu prea știm alte detalii, nu pre ne este clar. Acum încercăm să ne organizăm cu funeraliile și să ajutăm familia în aceste momente foarte grele. Mai mult de atât nu pot să vă spun, pentru că nici noi nu știm ce s-a întâmplat. Bănuim doar că a avut ceva la inimă”, a declarat Ana Guțu.

„ULIM este cea mai mare Universitate privată din Republica Moldova. Locul de care mă leagă o mulțime de amintiri plăcute, prietenii pe viață. Acest loc, practic, a fost creat de Andrei Galben, rectorul ULIM. L-am cunoscut cât am fost student, îi port un uriaș respect și știu că avea energie pentru 10 veți… Nu-mi vine să cred că a plecat. Drum lin, domnule Rector!”, a scris pe o rețea de socializare fostul student al ULIM, jurnalistul Vitalie Cojocari.

Andrei Galben avea 69 de ani și ocupa funcția de rector al ULIM din 1992. Andrei Galben a fost Membru titular al Academiei Mondiale (Varşovia, 1999); membru titular al Academiei Mondiale pentru Pace (Paris, 1996); membru-corespondent al Institutului Relaţiilor Internaţionale (Paris, 1996); membru titular al Academiei Internaţionale de Cadre (Kiev, 1997); membru al Consiliului ştiinţific al Institutului de Istorie al AŞM (din 1992).

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner