Economie

Unul dintre cei mai mari producători de salam – implicat în scheme frauduloase

Ofițerii Direcției investigare fraude economice a Inspectoratului Național de Investigații și angajații Secției Coordonarea Activității de Urmărire Penală a DP Chișinău, sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău au anihilat activitatea unui grup criminal organizat care a prejudiciat bugetul statului în proporții deosebit de mari.
„Astfel, în urma investigațiilor efectuate de forțele de ordine, s-a stabilit că în perioada anilor 2014 și până în prezent, factorii de decizie ai întreprinderii, de comun acord cu alte persoane fizice și juridice, gestionau o schemă frauduloasă ce presupunea procurarea materiei prime (cărnii) contra bani în numerar, fără acte de proveniență, fără contabilizarea operațiunilor economice și bonurilor de plată pentru a diminua impozitele și taxele aferente bugetului”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General de Poliţie (IGP).

Potrivit IGP, materia primă era introdusă pe teritoriul țării, „ocolind punctele vamale și neachitând taxele corespunzătoare de import, aceasta, ulterior, fiind legalizată prin intermediul companiilor care nu achitau taxele aferente în bugetul de stat, prejudiciindu-l în proporții deosebit de mari”. 

Polițiștii au reușit, de asemenea, să identifice mai mulți furnizori de materie primă, care achiziționau ilegal marfa.

Pe 1 și 4 decembrie 2017, ofițerii de investigații, în comun cu angajații de la Centrul de Medicină Preventivă, au efectuat percheziții la subdiviziunile întreprinderii, domiciliile și automobilele suspecților unde au fost depistate și ridicate înscrisuri de ciornă privind mărfurile livrate fără documente de proveniență pentru perioada anilor 2016-2017, înscrisuri cu referire la salariile neoficiale achitate angajaților, recipise de împrumut a mijloacelor bănești, contracte bancare, produse din carne și mezeluri alterate.

La fel, a fost depistat blocul de sistem, unde erau stocate informații referitoare la activitatea neoficială a companiilor implicate în activitatea frauduloasă, dar și mijloace bănești necontabilizate, echivalentul la peste 7,18 milioane lei, anunţă IGP.

Persoanele responsabile din cadrul companiilor nu au putut prezenta polițiștilor actele contabile privind stocurile de materie primă și a producției finale, fapt pentru care acestea au fost depozitate și sigilate până la confirmarea provenienței acestora.

Suspecții, trei membrii ai grupului cu vârste cuprinse între 30-54 ani, sunt cercetați în stare de libertate, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă amendă în mărime de pînă la 267.500 de lei sau închisoare de până la 6 ani, cât și recuperarea prejudiciului adus Republicii Moldova.

IGP nu menţionează compania, dar potrivit mold-street.com, ar fi vorba de reţeaua Meat House, „unul dintre cei mai mari producători şi furnizori de produse din carne din Republica Moldova„, după cum scrie pe pagina WEB a companiei.

Firma e controlată şi gestionată de omul de afaceri Oleg Bodaşco, care deţine mai multe afaceri din acest domeniu.

Compania deţine un depozit, o fabrică de mezeluri şi o reţea de şapte magazine specializate în Chişinău şi suburbii.

 

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
noiembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« oct.    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  
Publicitate ImpactTV.md, banner