Social

Un tablou cumpărat în anii `60 cu 5 €, scos la vânzare acum cu peste 15 milioane €

O pictură a marelui Van Gogh, care a fost vândută în anii ’60 cu echivalentul a 5 euro, va fi scoasă la licitație cu un preț ce pornește de la 13 milioane de lire sterline, adică 15,5 milioane de euro, după ce i-a fost confirmată autenticitatea.

„Țărancă din fața fermei”, pictată în 1885, când artistul avea 33 de ani, cu patru ani înainte de a muri, ar fi una dintre primele lucrări pe care Van Gogh le-a scos la vânzare, potrivit The Art Newspaper.

Tabloul a fost vândut cu doar 4 lire sterline de o casă de licitații din Staffordshire, în 1967, pentru că licitatorii s-au îndoit de autenticitatea lui întrucât purta semnătura simplă „Vincent”.

Familia Holme s-a despărțit de tablou pentru suma modică, după ce s-a săturat să le ocupe mansarda din Staffordshire.

John Holme a primit tabloul în 1929 drept compensație pentru munca sa depusă la o fermă. A agățat pictura pe un perete din camera copiilor, iar după câțiva ani a ajuns în mansarda casei, iar apoi s-a decis să o vândă bănuind că ar putea valora ceva.

Pictura s-a dovedit a fi o lucrare autentică a lui Van Gogh la sfârșitul anilor 1960, după un test cu raze X. În 2001, a fost vândută actualului său proprietar – un american – pentru suma de 1,7 milioane de dolari.

Tabloul va fi scos la licitație luna viitoare, la Târgul European de Arte Plastice din Maastricht, Olanda, de un dealer britanic.

Vincent Van Gogh, un artist prolific, a început să picteze abia la 27 sau 28 de ani și a murit la 37 de ani, în 1890.

În deceniul său artistic, Van Gogh a creat aproximativ 900 de lucrări pe pânză și 1.100 de schițe.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

sursa: digi24.ro


Vizualizări: