Social

SOCANT: Trei barbati au violat un copil de 13 ani

Un copil în vârstă de 13 ani a fost batjocorit de trei consăteni, iar un alt minor a filmat grozăvia şi a trimis imaginile colegilor lui, dar şi colegilor victimei. Totul s-a întâmlat pe 27 octombrie 2018, în localitatea Pipirig, România.

Victima agresiunii nu a avut curaj să le spună părinţilor trauma la care a fost supus, însă profesorii minorului au observat că băiatul este cam abătut. Au avut abilitatea profesională să-l iscodească până ce le-a povestit toată tărăşenia. Profesorii de la Colegiul Tehnic Ion Creangă din Pipirig au fost cei care au alertat autorităţile, iar cauza a ajuns pe masa procurorilor din cadrrul DIICOT Neamţ.

Cercetările efectuate de oamenii legii au stabilit că totul s-ar fi întâmplat pe 27 octombrie 2018. Atunci, trei indivizi din localitatea Pipirig s-au întâlnit cu elevul de 13 ani căruia i-au pus gând rău. Agresorii în vârstă de 26 de ani, 20 de ani, respectiv 19 ani, au luat copilul şi l-au dus acasă la unul dintre ei.

Acolo s-au decis să-l batjocorească şi l-au obligat să întreţină cu toţi trei raporturi sexuale orale. Evident că băiatul s-a împotrivit, însă a fost ameninţat cu acte de violenţă şi depăşit numeric, dar şi fizic, nu s-a mai putut împotrivi.