Social

Percheziții CNA la primăria Chișinău. Șapte persoane, reținute

Şapte persoane, printre care specialişti în domeniul construcţiilor, au fost reţinute, astăzi, în urma unor percheziţii efectuate de ofițerii CNA şi procurorii Anticorupţie la Primăria Capitalei, Serviciul cadastral teritorial Chişinău şi la domiciliile suspecţilor. Cei șapte sunt bănuiți de corupere, fals în acte şi trafic de influenţă. Ei riscă până la şapte ani de închisoare, dacă vor fi găsiți vinovați.

Potrivit materialelor anchetei, din 2017 până în prezent, un grup de persoane a închiriat un birou în sediul Primăriei municipiului Chişinău, punând în aplicare o schemă infracţională de legalizare a construcţiilor autorizate şi neautorizate din raza Chişinăului, în interesul unor persoane fizice şi juridice. Grupul era format din doi coordonatori, care s-au dovedit a fi capii schemei, şi mai mulţi specialişti în construcţii.

Materialele video-audio, obţinute în urma investigaţiilor, demonstrează că, pentru serviciile lor, coordonatorii grupului încasau de la clienţi sume cuprinse între 250 şi 3500 de euro, fiecare membru al Comisiei primind partea sa de bani. În prezent,  persoanele vizate în această schemă sunt cercetate penal pentru trafic de influenţă.

 

Amintim că, de la venirea sa în funcție, primărița interimară a somat mai mulți pretori și șefi de direcții municipale să-și dea demisia. PL a declarat în permanență că epurările au loc pentru a scăpa de liberali.

 

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
aprilie, 2018
L Ma Mi J V S D
« Mar    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Google Analytics

generate de GADWP 
Publicitate ImpactTV.md, banner