Social

Moldoveni reținuti pentru furturi din case de lux din Germania

Doi cetățeni moldoveni au fost reținuți, fiind suspectați că, împreună cu alți conaționali, au comis cel puțin 20 de spargeri de locuințe de lux din Hamburg, Germania, cauzând un prejudiciu de circa 20 de milioane de euro. Hoții sustrăgeau bijuterii, obiecte de artă, metale prețioase etc., iar ulterior acestea erau aduse în Republica Moldova prin contrabandă. Informațiile au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă.

Șeful Inspectoratului Național de Investigații, Ion Iachimov, a menționat că, încă acum doi ani, a fost pornită o cauză penală pentru furt, iar ulterior au urmat și altele pentru spălare de bani și contrabandă. Cei doi suspecți au fost reținuți în colaborare cu organele de drept din Germania.

Totodată, au fost identificați alți 17 moldoveni care ar face parte din aceeași grupare infracțională. Toți au antecedente penale și sunt dați în urmărire. În Moldova, au loc percheziții în locurile în care ar putea fi ascunse lucrurile furate din Germania.

Vasile Golban, procuror în cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, a declarat că, pentru contrabandă, bănuiții riscă de la 3 la 10 ani de închisoare, pentru spălare de bani – de la 5 la 10 ani de pușcărie, iar pentru crearea și conducerea grupării infracționale –  de la 8 la 15 ani de închisoare.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Publicitate ImpactTV.md, banner