Politic

Ministrul desemnat al Apărării va depune astăzi jurământul

Ministrul desemnat al Apărării, Eugen Sturza, va depune astăzi, 24 octombrie, jurământul de învestire în funcţie. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.30, la Reşedinţa de Stat de pe strada Nicolae Iorga.

Decretul urmează să fie semnat de şeful Legislativului, Andrian Candu, care exercită temporar interimatul funcţiei de preşedinte al ţării, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale.

Precizăm că, candidatura lui Eugen Sturza a fost propusă preşedintelui ţării pe 12 septembrie, de către prim-ministru, fiind respinsă de şeful statului. Premierul a înaintat repetat aceeaşi candidatură, care din nou a fost respinsă.

Ca urmare, Executivul s-a adresat Curţii Constituţionale pentru a clarifica acţiunile ce pot fi întreprinse de către prim-ministru şi deciziile care pot fi adoptate de Parlament în cazul în care preşedintele refuză propunerea repetată de numire în funcţie a unui ministru. În decizia pronunţată pe 17 octombrie, Curtea Constituţională a statuat că preşedintele Republicii Moldova are dreptul să verifice corespunderea candidatului propus de prim-ministru pentru o funcţie, însă nu are drept de veto faţă de propunerea acestuia.

Refuzul deliberat al preşedintelui ţării de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de numire a propunerii repetate a prim-ministrului constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale. În consecinţa acestei decizii, CC a fost sesizată în privinţa instituirii interimatului funcţiei de preşedinte al ţării, doar pentru a emite decretul de numire a ministrului Apărării.

De precizat că Igor Dodon nu a fost suspendat din funcţie, a fostg suspendată temporar atribuţia sa prin care avea dreptul de a numi miniştrii în funcţii, aceasta fiind oferită preşedintelui Parlamentului. Curtea a decis că în aşa fel se va pune capăt conflictului format în jurul numirii în funcţii a miniştrilor.


Vizualizări: