Social

În Chișinău, 20 de mii persoane călătoresc gratuit cu transportul public. CINE POATE BENEFICIA

În municipiul Chișinău, circa 20 de mii persoane beneficiază de dreptul de a călători gratuit cu transportul public (troleibuze și autobuze). Cifra nu ia în calcul copiii de până la șapte ani, care se bucură de aceleași gratuități.

Față de acum cinci ani, numărul beneficiarilor este în creștere, menționează Direcția generală transport public și căi de comunicație.

Au dreptul la călătorii gratuite cu transportul public 14 categorii de persoane: aleșii locali, colaboratorii poliției, polițiștii de frontieră, angajații Serviciului de Informații și Securitate, Serviciului Protecție și Pază de Stat și Serviciului Vamal, membrii gărzii populare înregistrați în municipiul Chișinău (în perioada executării funcțiunilor de gardă, cu purtarea brasardei, prezentarea legitimației și a insignei de membru). Mai pot călători gratuit cetățenii decorați cu „Ordinul Republicii”, Eroii Uniunii Sovietice, Eroii Muncii Socialiste, persoanele decorate cu ordinele „Slava” de trei grade; veteranii și persoanele cu dizabilități de război, inclusiv participanții la acțiunile de luptă din Afganistan și pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova. Au aceleași drepturi donatorii voluntari permanenți de sânge și/sau componente sanguine; cetățenii de onoare ai municipiului Chișinău.

Pe parcursul ultimilor doi ani lista a fost completată cu patru categorii de beneficiari: persoanele supuse represiunilor politice, angajații Inspectoratului Ecologic de Stat, colaboratorii Serviciului de Stat de Curieri Speciali și funcționarii publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Din 2016, beneficiarii de compensații la transport pot călători cu transportul public municipal în bază de abonament anual eliberat de Regia Transport Electric. Pentru aceasta trebuie să se dezică prin cerere la compensația la transport în favoarea abonamentului anual.

Beneficiari de compensație sunt pensionarii și persoanele cu dizabilități, cu excepția persoanelor angajate și care desfășoară activitate de antreprenoriat, al căror venit  lunar nu depășește 2000 de lei.

Pentru anul 2018, pentru acordarea compensațiilor la transport sau a abonamentelor pentru călătoria gratuită cu transportul public municipal, Direcției generale asistență socială și sănătate i-au fost alocate, din bugetul municipal, 62 de milioane de lei, în creștere cu cinci milioane față de anul precedent.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
iunie 2018
L Ma Mi J V S D
« mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Publicitate ImpactTV.md, banner