Reportaje TV Social

(foto/video) Inspectoratul General de Poliție sprijină victimele violenței în familie. Au fost deschise 41 de birouri de consiliere psihologică

În cadrul celor 41 de subdiviziuni teritoriale ale Inspectorului General al Poliţiei au fost deschise birouri de consiliere psihologică, care vor oferi sprijin victimelor violenţei în familie. Anunţul a fost făcut astăzi, la o conferinţă de presă, de către conducerea IGP.
Statistica arată că zilnic se înregistrează în jur de 50 de adresări la poliție în urma conflictelor familiale. Din acest motiv IGP își propune ca intervenția psihologilor să fie direcționată spre stabilizarea stării emoționale a victimelor.
„Inspectoratul General al Poliţiei a elaborat un concept de acordare a asistenţei psihologice victimelor de violenţă în familie în stare de criză. Cu regret constat că în jur de 40 de femei anual îşi pierd viaţa, fiind victime a violenţei în familie, iar 4 din ele ajung la starea de suicid,” a spus Alexandru Pânzari, șeful Inspectoratului General de Poliție.
Totodată ofițerii de poliție care vor documenta cazurile de violență domestică vor solicita ajutorul psihologilor pentru a veni în ajutorul victimelor.
,,Noi suntem deschiși, prin tehnicile şi metodele pe care le aplicăm, să creăm o zonă de confort şi siguranță, să asigurăm un climat de siguranţă, victimelor violenţei în familie, astfel încât acestea să se destindă în totalitate, pentru a declara actul de violenţă şi pentru a merge către finalitate. Astfel infractorul să fie pus la un respect,” a declarat Maria Melnic, psiholog în cadrul IGP.
Alexandru Pînzari s-a întâlnit personal cu mai multe victime care au avut de suferit în urma violenței în familie, pentru a discuta cu acele femei și a putea preveni pe viitor asemenea situații.
„Cele mai bune soluții pentru prevenirea sau combaterea violenței domestice pot fi identificate doar în momentul în care autoritățile înțeleg cu adevărat problema.

În una din deplasările pe care le-am avut în teritoriu, am discutat cu un grup de femei care au simțit pe propria piele violența și care au povestit despre cât de eficient a fost ordinul de restricție de urgență emis de poliție în cazul lor.

Tăcerea în astfel de situații poate fi fatală, la fel ca și lipsa acțiunilor din partea angajaților noștri, care uneori nu au capacitatea de a asculta victima. Mă bucur că de astăzi, birourile de consiliere psihologică din cadrul Inspectoratelor de Poliție vor fi utilizate și pentru acordarea asistenței psihologice primare, femeilor care au avut de suferit în urma cazurilor de violență. Astfel, serviciile noastre vor fi concentrate în primul rând, spre cetățenii aflați în dificultate,” a scris șeful IGP, Alexandru Pînzari pe pagina sa de facebook.

Potrivit unor statistici citate de Centrul ,,La Strada’’, 63% dintre femeile şi fetele din Republica Moldova în vârstă de peste 15 ani au fost supuse cel puţin unei forme de violenţă fizică psihologică sau sexuală pe parcursul vieţii. Totodată 27de procente dintre bărbaţi şi 17 dintre femei cred că o femeie ar trebui să tolereze violenţa pentru a-şi păstra familia. Statistica mai arată că peste 40 la sută dintre bărbaţi cred că există momente în care o femeie trebuie să fie bătută.

 

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
mai, 2018
L Ma Mi J V S D
« Apr    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner