Politic

Eugen Luchianiuc: ”Sturza, Tarlev, Sandu, Tkaciuk, Ceban: Vezi cine e demnitarul care-i pune pe toţi politicienii în aceeaşi oală!”

Politicienii se pot duşmăni între ei cât îşi doresc şi pot afişa orice viziuni, dar acest lucru mai puţin contează, dacă pe lângă ei pot fi ocupate funcţii importante.

Se pare că acesta este moto-ul neoficial de care se conduce în viaţă actualul arhitect-şef al Chişinăului, Svetlana Dogotaru. Aceasta a reuşit „performanţa” să lucreze şi în echipa ex-Premierului Ion Sturza, şi în echipa ex-Premierului, Vasile Tarlev, şi în echipa ex-Premierului Maia Sandu, iar mai nou deţine o funcţie cheie în administraţia Primarului capitalei, promovat în funcţie de PSRM, Ion Ceban.

Astfel, Svetlana Dogotaru a condus una din afacerile lui Ion Sturza – „PALPLAST”, dar şi fundaţia de caritate a acestuia. În Guvernul Tarlev, a deţinut funcţia de viceministru al Ecologiei, Construcţiilor şi Dezvoltării Teritoriului. În Guvernul condus de Maia Sandu a fost secretar de stat la Ministerul Economiei şi Infrastructurii, condus de Vadim Brânzan. Mai mult ca atât, aceasta se pare că se bucură şi de simpatia ex-consilierului lui Vladimir Voronin, Mark Tkaciuk şi a avut minimum o colaborare cu acesta.

Astfel, judecând după o postare pe o reţea de socializare a lui Mark Tkaciuk, Svetlana Dogotaru, alături de Irina Irbitskaia (expert moscovit) a avut o prezentare la biblioteca civilizaţiilor „Mark Bloc”, fondată de Mark Tkaciuk. Interesant, oare cine e următorul politician cu care va lucra Svetlana Dogotaru?

 


Vizualizări: