Externe

Premieră: Enrique Iglesias, declarații neașteptate despre viața lui sexuală

Enrique Iglesias este unul dintre cei mai bine cotați artiști dar și unul dintre cei mai râvniți bărbați din lume.

Deși are o relație de peste 15 ani cu fosta tenismenă Anna Kournikova, milioane de fane îl doresc cu ardoare. Însă el aparține unei singure femei, după cum susține însuși Enrique Iglesias.

Iar viața lor este foarte condimentată. A recunoscut-o cântărețul spaniol în vârstă de 43 de ani, recent, într-un interviu. Enrique Iglesias a vorbit în premieră despre viața lui sexual și a făcut mai multe declarații incredibile în legătură cu relația pe care o are cu Anna Kournikova. „Am parte de mai mult sex ca oricând!”, a spus artistul, devenit tătic de gemeni de niciun an de zile.

Rareori vorbește atât de deschis despre viața lui personală, însă solistul a acordat cel mai sincer interviu pentru cotidianul britanic The Sun. De când i s-au născut gemenii în vârstă de zece luni, Nicholas şi Lucy, cântărețul crede că viața lui sexuală s-a schimbat în bine.

Declarația lui a luat pe toți prin susprindere, ținând cont că Iglesias se află mai mereu prin turneu. Nu-i de mirare că gândește serios să renunțe la turnee în viitorul apropiat! Doar prin sex, cred cârcotașii, se menține vie flacăra pasiunii după 17 ani de relație.

O veste mai puțin bună pentru fanele sale. „Au fost zile în care mi-a trecut acest lucru prin minte. Probabil acest lucru va deveni realitate în viitorul apropiat”, a declarat cântăreţul pentru publicaţia britanică The Sun.

Totuşi, Enrique Iglesias spune că va continua să înregistreze muzică. Deocamdată îşi doreşte doar să stea acasă împreună cu familia sa.

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner