Social

Groaznic: Două tinere din Iași, dintre care una minoră, obligate să se prostitueze

Doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv după ce au drogat şi au obligat două tinere, dintre care una minoră, să se prostitueze.

Bărbaţii, împreună cu soţia unuia dintre ei, aveau închiriat un apartament în care le exploatau sexual pe cele două tinere, care erau obligate să transmită în timp real inculpaţilor prestaţiile sexuale solicitate şi momentul în care clienţii plecau de la apartament.

Potrivit DIICOT, în vara acestui an unul dintre bărbaţi şi soţia sa au racolat o tânără şi au obligată-o să se prostitueze în Iaşi, promiţându-i bani, urmând ca apoi să fie trimisă în Anglia pentru a face acest lucru.

„Pentru a realiza exploatarea victimei, inculpaţii au exercitat presiuni asupra sa, de natură să-i inducă o stare de teamă, i-au restricţionat libertatea de mişcare şi i-au furnizat pentru consum substanţe susceptibile a fi droguri”, arată DIICOT.

În aceeaşi perioadă, grupul racolaseră şi o minoră, pe care o exploatau sexual, obţinând în acest fel venituri consistente din care îşi întreţineau familiile.

Cel de-al doilea bărbat inculpat în dosar a închiriat un apartament în Iaşi, în regim hotelier, în care au exploatat-o atât pe tânăra majoră, cât şi pe cea minoră.

Procurorii DIICOT precizează că fiecare membru al grupului avea roluri bine stabilite, femeia ocupându-se astfel de un „dispecerat” prin care le găsea fetelor clienţi. Tinerele aveau mai multe telefoane mobile, dintre care unul era folosit pentru a conversa cu membrii grupării, iar celelalte pentru a comunica cu clienţii. Potrivit DIICOT, tinerele anunţau inculpaţii în timp real despre prestaţiile sexuale solicitate şi momentul în care clienţii plecau de la adresă.

„Prin metoda tip dispecerat suspecţii urmăreau să asigure victimelor un număr cât mai mare de clienţi, pentru ca aceastea să nu dialogheze cu clienţii care ar fi apelat numerele de telefon publicate pe reţelele de profil, asigurându-şi astfel un nivel al încasărilor financiare cât mai mare”, mai arată DIICOT.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner