Politic

Dodon anunţă că va construi 300 de complexe sportive în toată ţara, fără a cheltui un leu din bugetul de stat

300 de complexe sportive în 300 de localităţi din Republica Moldova. Promisiunea vine din partea președinției și ar urma să fie realizată în perioadă mandatului lui Igor Dodon. Purtătorul de cuvânt al șefului statului, Ion Ceban, dă asigurări că până la sfârşitul anului 2017 vor fi construite zece astfel de terenuri, iar pentru acestea nu se fa cheltui niciun ban din bugetul de stat.

Ion Ceban afirmă că proiectul respectiv va fi lansat în cadrul campaniei „Iubesc Moldova”, iniţiată de către Igor Dodon. Acesta a precizat că în anul 2018 ar urma să fie construite alte 100 de complexe sportive.

 „Banii nu vin din buget. Banii vin din donaţii, din oferte, propuneri, parteneriate cu diferite persoane, atât din ţară cât şi de peste hotare. De exemplu, ceea ce ţine de construcţia celor 100 de terenuri sportive pentru anul 2018, a fost o discuţie bună cu preşedintele Turkmenistanului şi sperăm că suportul să fie oferit inclusiv de ţara dumnealui şi de el personal”, a declarat Ion Ceban pe 2 octombrie în cadrul unui briefing de presă.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui ţării nu a oferit un răspuns exact de câţi bani sunt nevoie şi de unde vor veni aceştia, dând asigurări că pentru finanţarea complexelor sportive menţionate nu vor fi cheltuiţi bani publici.


Vizualizări: