Externe

Dezastre în serie. Zeci de tornade au lovit SUA: bilanțul este dramatic

Cel puţin 23 de oameni au murit şi câteva zeci au fost răniţi după ce mai multe tornade devastatoare au lovit statul american Alabama. Vârtejurile de vânt au lăsat în urma lor drumuri blocate, case distruse şi zeci de mii de locuinţe fără curent electric. Guvernatorul statului a decretat stare de urgenţă.

Peste 24 de tornade au lovit statele Alabama şi Georgia în decurs de doar câteva ore. Cea mai puternică dintre ele a fost clasificată drept EF-3, adică a avut rafale de vânt cu viteza cuprinsă între 216 şi 266 de kilometri pe oră.

Este un monstru! A atins pământul şi se mişcă cu toată forţa!

Casele dintr-o localitate din Alabama n-au avut nicio şansă.

Devastarea este incredibil de mare!

Multe familii au fost mutate din casele lor, avem oameni în spital, înţeleg că doi dintre ei sunt la terapie intensivă. Sunt şi alţi răniţi, care sunt trataţi. Din nefericire, bilanţul celor morţi este de 23 în prezent.

Pe lângă case, tornadele au pus la pământ şi copaci, stâlpi de telefonie mobilă şi tot ce au întâlnit în cale. Echipele de salvatori au intrat imediat în acţiune, dar au fost forţate să se oprească la căderea nopţii.

Patru mii de oameni au rămas fără curent electric în Alabama, iar alţi 21.000 erau în aceeaşi situaţie în Georgia.

Şcolile au fost închise în cel puţin un comitat. Guvernatorii celor două state au avertizat oamenii că vremea proastă nu s-a oprit, iar temperaturile vor scădea la nivelul celor de îngheţ.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
martie 2019
L Ma Mi J V S D
« feb.    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Publicitate ImpactTV.md, banner