Lifestyle

De unde vine Iepurașul de Paște

Iepuraşul de Paşte nu are, la origini, nicio legătură cu cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii. Iepurele este simbol al primăverii şi al fertilităţii şi povestea lui vine din tradiţia păgână anglo-saxonă. Legenda iepuraşului de Paşte se leagă de numele zeiţei Eostre. Elementul păgân a fost adoptat în timp de tradiţia populară creştină, deşi Biserica confirmă că urecheatul nu are nicio legătură cu Învierea Domnului.

Iepuraşul de Paşte s-a infiltrat atât de bine ca simbol al sărbătorii pascale, încât foarte puţini se mai întreabă care este legătura între animalul urecheat şi Învierea Domnului. Dacă în ceea ce priveşte ouăle roşii, mielul sau cozonacul există semnficaţii legate de marea sărbătoarea creştină, pentru iepure nu există nicio astfel semnificaţie. Biserica spune că nu există o legătură între animal şi Sfânta Sărbătoare a Paştelui şi că singura conexiune ţine de latura comercială pe care oamenii au exploatat-o în timp pe seama sărbătorii.”Nu există nicio legătură între iepurele de Paşte şi Moartea şi Învierea Domnului Iisus Hristos. Singura legătură cu sărbătoarea este de natură comercială, căpătată în timp, de-alungul anilor”, spune preotul Ilie Dobrică.  În ciuda faptului că, în anumite culturi, de-alungul anilor au apărut poveşti sau legende în care animalul apare legat de numele Mântuitorului, biserica nu confirmă să existe o legătură între animal şi Sfânta Sărbătoare.

 

Legenda iepuraşului de Paşte

Şi cu toate acestea, cum a ajuns iepuraşul simbol al Paştelui, alături de ouă roşii, miel, cozonac sau pască? Povestea iepurelui de Paşte pleacă din tradiţia anglo-saxonă, dinaintea convertirii păgânilor la creştinism. În mitologia anglo-saxonă exista o zeiţă a primăverii şi fertilităţii numită Eostre. Simbolurile lui Eostre erau iepurele şi oul. Legenda spune că zeiţa primăverii a găsit, la finalul iernii, o pasăre bolnavă pe care a vrut să o vindece.

Singura soluţie pentru a o vindeca a fost să o transforme în iepure.   Deşi devenise iepure, putea face ouă. De la numele lui Eostre pleacă legenda iepuraşului de Paşte. De altfel , denumirea în engleză a Paştelui (Easter) vine tot de la numele zeiţei.   Se spune că, în cinstea zeiţei Eostre, anglo-saxonii obişnuiau să organizeze primvara un festival în care iepurele era la loc de cinste. Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, tradiţiile din perioada festivalului lui Eostre au fost adaptate în ceremoniile dedicate Învierii lui Iisus. Acesta a fost şi un mod de a îi determina pe păgâni să se convertească la creştinism.Şi astfel, iepuraşul lui Eostre a devenit iepuraşul de Paşte.Simbol al lunii şi fertilităţii

Iepurele a fost considerat simbol al fertilităţii, din cauza faptului că animalul poate da naştere în orice perioadă din an. În timp s-a făcut o legătură între fertilitate şi înviere şi, astfel, iepuraşul a s-a infiltrat şi mai bine ca simbol al sărbătorii.

Iepurele este considerat simbol al lunii şi cum fazele lunii  sunt cele care stabilesc în fiecare an în ce zi se sărbătoreşte Paştele, s-a mai creat  o legătură între animal şi sărbătoare.

Poveşti vechi

De-alungul anilor, în multe culturi au apărut poveşti pentru copii, în care iepurele apare ca animal de companie al Mântuitorului. O veche poveste germană care datează din secolul 18 îl prezintă pe Iisus Hristos ca având pe post de animal de companie un iepuraş. Când Mântuitorul a dispărut timp de trei zile, în intervalul de la Răstignire la Înviere, iepuraşul l-a aşteptat în Grădina Ghetsimani. Se spune că apostolii au găsit aici o mulţime de flori colorate, fiecare având în centru figura unui iepure, devenit în poveste un simbol al răbdării şi speranţei.

Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, în 1590. Tot germanii au fost cei care au confecţionat pentru prima dată iepuraşi de ciocolată, făcuţi, de fapt, din aluat şi zahăr.  Imigranţii germani au dus obiceiul peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Iepuraşul a devenit în timp cel care răsplătea copiii cuminţi cu ouă roşii şi dulciuri. Aşa a luat naştere obiceiul ” vânătorii de comori” în care copiii caută în iarbă ouăle ascunse de iepuraş.

Omologul lui Moş Crăciun

În timp, Iepuraşul de Paşte, adoptat repede de cei care au speculat latura comercială a sărbătorii pascale, a ajuns un fel de ” Moş Crăciun”. Se spune că, asemenea lui Moş Crăciun, iepuraşul are o reşedinţă oficială unde primeşe scrisori de la copii. Iepuraşul locuieşte în oraşul german Ostereistedt (Orasul Oualor de Pasti) din Saxonia.  Şi tot ca în cazul moşului cu barbă care aduce daruri de Crăciun, în casa iepuraşului pot fi văzute scrisori şi cărţi poştale de la copii de pe tot mapamondul.

Sursa: adevarul.ro


Vizualizări: