Lifestyle

Cristiano Ronaldo va deschide un restaurant în Brazilia

Starul echipei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, va deschide un restaurant în Brazilia, împreună cu familia sa, unde clienţii vor putea comanda mâncare portugheză pregătită după reţetele mamei fotbalistului, informează agenţia EFE.

Restaurantul familiei căpitanului naţionalei Portugaliei, care are ca acţionari societatea de parcuri tematice Gramado Parks şi cunoscuta marcă de ciocolată Lugano, ambele braziliene, urmează să îşi deschidă porţile în luna iunie, în timpul Cupei Mondiale 2018 din Rusia, pentru a profita de tematica pe care o oferă evenimentul, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat postat pe site-ul Gramado Parks, restaurantul se află în faza de construcţie, în oraşul turistic Gramado, aflat în munţii din sudul Braziliei, în statul Rio Grande do Sul, şi le promite vizitatorilor săi că se vor putea bucura de delicioasele reţele originale ale mamei lui Ronaldo, dona Dolores.

Cântăreaţa Katia Aveira, sora fotbalistului şi care se află în fruntea acestui proiect, va găti la rândul ei alături de mama sa, cele două fiind co-autoare ale cărţii „Bucătăria portugheză de familie”, ce conţine reţete de familie, inclusiv una dintre preferatele lui Cristiano Ronaldo, Bacalhau a Bras (cod cu cartofi şi ouă).

„Dona Dolores nu duce lipsă de experienţă în acest domeniu, deoarece a fost bucătăreasă timp de mai mulţi ani, meserie pe care a practicat-o pentru a-şi întreţine familia”, se precizează în comunicat.

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
octombrie 2018
L Ma Mi J V S D
« aug.    
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031  
Publicitate ImpactTV.md, banner