Lifestyle

Cinci rețete de cocktailuri ușoare de vară

Majoritatea cocktailurilor sunt consumate pentru gustul lor unic, dar și pentru calitatea lor de a fi răcoritoare. În continuare, vom prezenta cinci rețete gândite special pentru zilele și nopțile toride de vară.

Rețetele următoare nu necesită mai mult de cinci ingredient – toate vă garantează o senzație de răcorire.

Strawberry Daiquiri

În general, Daiquiri este o băutură dulce, relativ ușor de realizat, consumată adesea în anotimpul cald. Varianta sa cea mai dulce implică folosirea căpșunilor. Pentru un Strawberry Daiquiri ai nevoie de:

50 ml rom alb

cel puțin trei căpșuni mari (sau mai multe, în funcție de dimensiunile lor)

sucul unei jumătăți de limetă

o linguriță de miere sau zahăr brun

gheață

Mod de preparare:

Pune căpșunile în blender și amestecă-le până devin piure, apoi adaugă și celelalte ingrediente. Un blender performant va putea mărunți și cuburile de gheață. Strawberry Daiquiri se servește într-un pahar de martini, care poate fi decorat cu o felie de limetă sau cu o căpșună.

Watermelon Sangria

Provenită din Peninsula Iberică, Sangria este o băutură populară mai ales în timpul verii. Reține însă că aici nu este vorba despre vreun cocktail, ci despre un punch, care se prepară în recipiente mai mari, pentru a fi împărțit apoi cu prietenii sau familia.

Rețeta originală de Sangria are la bază vinul roșu sec. În continuare, vom prezenta ingredientele de care ai nevoie pentru a prepara varianta cu pepene roșu, un fruct atât de preferat de români:

o sticlă (750 ml) de vin alb sec

un pepene roșu (nu mai mare de 2,5 kilogame), tăiat cuburi și curățat de semințe

60 ml brandy sau coniac

o portocală

o limetă

Mod de preparare:

Pune bucățile de pepene în blender, dar nu pe toate. Amestecă piureul rezultat cu vinul și tăria într-o carafă de dimensiuni mari, apoi adaugă felii de portocală, limetă și cuburile de pepene rămase.

Reține că acestea sunt doar ingredientele de bază. Cum nu vei găsi nicăieri două rețete de Sangria care să semene, poți deveni creativ, în funcție de așteptările pe care le ai de la această băutură. Poți pune chiar și 100 ml de brandy sau poți folosi în locul lui rom sau vodcă. Poți adăuga chiar și puțin lichior de portocale și, în loc de portocală și limetă, poți adăuga fructe de pădure și căpșuni, câteva felii de piersică sau orice combinație îți trece prin minte.

Deși vinul roșu sec nu este recomandat pentru Watermelon Sangria, poți folosi vin rosé în locul celui alb.

Rum sunset

 

Este evident că numele acestui long drink dă senzația că ar fi rivalul mult mai cunoscutului Tequila Sunrise. În realitate, Rum Sunset este practic aceeași băutură, dar cu rom în loc de tequila. Ingredientele sunt:

60 ml rom alb

120 ml suc de portocale

15 ml sirop de grenadine

câteva cuburi de gheață

Mod de preparare:

Întâi se pun în pahar cuburile de gheață, apoi romul, sucul de portocale, iar la final se toarnă încet siropul de grenadine pentru a se depune pe fundul paharului și a imita culoarea unui apus de soare. Poți experimenta și cu alte tipuri de rom în afară de cel alb, dar long drinkul va căpăta altă culoare.

Hurricane

 

La fel ca majoritatea cocktailurilor tropicale, și Hurricane are la bază rom. Poate părea asemănător cu Rum Sunset, însă vei avea nevoie de mai multe ingrediente pentru a-l prepara:

60 ml rom alb

60 ml rom maro

60 ml suc de fructul pasiunii

25 ml suc de portocale

25 ml suc de limetă

o linguriță de sirop de grenadine

o linguriță de sirop de maracuja

 Mod de preparare:

Toate ingredientele se amestecă în shaker, iar băutura se toarnă direct în pahar, peste cuburile de gheață. Se poate orna cu o cireașă și o felie de portocală. Dacă nu ai la dispoziție sirop de maracuja, îl poți folosi pe cel de cireșe.

Lemonade mimosa

 

Chiar dacă celebrul Mimosa este un cocktail pe bază de șampanie preferat la petrecerile de Crăciun, varianta cu limonadă este special gândită pentru a-ți face zilele de vară mai răcoroase.

Nu este nevoie să dăm exact cantitățile folosite la prepararea unui Lemonade Mimosa. Este de ajuns să ai un pahar de șampanie, pe care trebuie să-l umpli pe jumătate cu limonadă și restul cu șampanie, vin spumant alb sau rosé.

Dacă nu ai îndulcit limonada destul de bine, poți adăuga zahăr brun în băutură. Decorează paharul cu o felie de lămâie.

Sursa: tabuhighlife.ro


Vizualizări: