Social

Cei șapte foști angajați ai penitenciarului din Lipcani au evadat din sala de judecată înainte de condamnare

Cei 7 foști angajați ai Penitenciarului din Lipcani, condamnați de Curtea de Apel pentru torturarea unui deținut Condamnați la închisoare, au fugit înainte de a fi încătușați.

Înainte de pronunțarea sentinței, indivizii, printre care și fostul șef al închisorii, au dispărut din sala de judecată și sunt de negăsit. Potrivit procurorilor, acum poliția este pe urmele lor, iar dacă ă vor fi reținuți, ei vor ajunge după gratii. Unul din avocații condamnaților susține că aceștia sunt nevinovați și că va ataca sentința Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție.

Procurorii au demonstrat că, în iunie 2013, cei 7 angajați ai penitenciarului l-au bătut cu pumnii, picioarele și bastoanele de cauciuc pe un deținut, pentru că se plângea pe abuzurile la care era supus de către administrația închisorii.

Curtea de Apel l-a condamnat pe fostul șef al penitenciarului la 9 ani de închisoare, iar pe subalternii săi la câte 8 ani și 6 luni de pușcărie, obligându-i pe toți să achite victimei câte 80 de mii de lei prejudiciu moral. Niciunul dintre condamnați nu a fost încătușat, însă, pentru că, înainte de pronunțarea sentinței, aceștia au fugit.

Moldova a fost condamnată la CEDO în repetate rânduri pentru tortură și rele tratamente, cel mai recent și răsunător caz fiind cel al tânărului Andrei Braguța, bătut cu cruzime în izolatorul poliției. Faptele de tortură sau tratamente inumane pot fi raportate și la telefonul de încredere al Procuraturii Generale.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
iunie 2018
L Ma Mi J V S D
« mai    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930  
Publicitate ImpactTV.md, banner