Social

Când vor putea reveni acasă locatarii din blocul unde a avut loc explozia

Blocul cu 21 de etaje afectat explozie nu va fi demolat. Anunţul a fost făcut de viceprimarul Capitalei Nistor Grozavu, după ce o comisie de experți a evaluat starea clădirii.

Potrivit lui, sinistraţii se vor putea întoarce acasă în cel puțin o lună. În cele trei apartamente distruse complet, lucrările vor dura minimum jumătate de an. Nistor Grozavu a menționat că în scurt timp vor începe lucrările de consolidare a scării blocului.

„Pereții portanți, practic, nu sunt afectați. Excepție face o mică deformație în locul unde a fost epicentrul deflagrației la etajul 16. Vom face consolidările pe această verticală de la parter până la etajul 21”, a spus viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu.

Nistor Grozavu a mai spus că specialiștii vor verifica etaj cu etaj apeductul, sistemul de încălzire și rețelele electrice ca să nu fie scurgeri și să nu se producă vreun scurtcircuit.

De asemenea, ascensorul pentru mărfuri este defect şi urmează să fie înlocuit. Până atunci, va lucra cel pentru pasageri, însă acesta va fi supravegheat de un specialist, informează publika.md.

Viceprimarul a menționat că Primăria a alocat deja zece milioane de lei pentru lucrări, iar dacă vor mai fi necesari bani, bugetul va fi suplimentat.

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Publicitate ImpactTV.md, banner