Economie

Bugetul de stat pentru 2019, aprobat. Câți bani a pregătit statul pentru anul care vine

Bugetul de stat pentru anul 2019, dar și bugetul asigurărilor sociale de stat și fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul viitor, au fost votate în lectură finală în ședința Parlamentului de vineri, 30 noiembrie.

Veniturile bugetului de stat pe anul viitor se preconizează a fi în sumă totală de 42,1 miliarde de lei. 88,6% din venituri provin din impozite și taxe, cu o creștere față de anul curent cu 12,6%. Intrările de granturi pentru susținerea bugetului și pentru proiectele finanțate din surse externe se prognozează în sumă de 1,9 miliarde de lei.

Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2019 se prevăd în sumă de 47,6 miliarde de lei. Pentru fondul rutier vor fi alocate 1024,1 milioane de lei, pentru Programul de reparație a drumurilor publice naționale – 950 de milioane de lei, Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural – 900 de milioane lei, Fondul pentru Eficiență Energetică – 480 de milioane de lei, Fondul ecologic național – 289,9 milioane de lei, Fondul național pentru dezvoltare regională – 220 de milioane de lei, Fondul de susținere a populației – 86,1 milioane lei și Fondul viei și vinului – 47,8 milioane de lei.

Bugetul asigurărilor sociale de stat se prognozează pentru anul 2019 în sumă de 21,4 miliarde de lei. Contribuția de asigurare socială plătită de angajatorii din sectorul privat, instituțiile de învățământ superior și medico-sanitare va fi de 18%, cea virată de angajatorii din agricultura de 12%, iar contribuția individuală – 6%. Pentru persoanele fizice ce își desfășoară activitatea pe bază de contract individual încheiat cu Casa Națională de Asigurări Sociale contribuția  este de 9456 de lei pe an, iar în cazul persoanelor fizice proprietari sau arendași de terenuri agricole care prelucrează terenul în mod individual – 2412 de lei pe an.

Fondurile asigurărilor obligatorii de asistență medicală pe anul 2019 sunt în sumă de 7,3 miliarde de lei. Cuantumul primelor de asigurare rămâne 9%, dintre care 4,5% vor fi achitate de angajat și 4,5% de angajator. Prima de asigurare obligatorie de asistență medicală în formă de sumă fixă pentru anul 2019 este aceeași ca în anul 2018 și va constitui 4056,0 lei.

Recomandate

Curs valutar

Starea vremii

Știrea ta de impact

Trimite-ne știrea ta de impact pe email la redactia@impacttv.md
decembrie 2018
L Ma Mi J V S D
« nov.    
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  
Publicitate ImpactTV.md, banner