Politic Social

ATAC la independenta presei. API interzice orice critica la adresa PAS si PPDA

Mai multe publicații locale din Moldova reclamă presiuni uriașe din partea Asociației Presei Independente. Potrivit unor surse din mass-media regională, vineri, 2 noiembrie, conducătorii mai multor ziare sau publicații online din raioane ar fi fost convocați într-o ședință, în cadrul cărora API le-ar fi impus reguli draconice în ceea ce privește politica editorială, scrie Timpul.

Astfel, ne-au informat sursele citate, API le cere ziarelor locale să nu publice niciun material critic la adresa PAS și PPDA. Dacă, însă, există vreun astfel de material, acesta trebuie să înceapă, obligatoriu cu reacția Maiei Sandu sau a lui Andrei Năstase. API le interzice instituțiilor media locale să de-a publicității materiale fără opinia PAS și PPDA, iar regula este valabilă doar pentru aceste formațiuni.

De asemenea, conducerea API le interzice publicațiilor locale să utilizeze imagini în care apar Maia Sandu, Andrei Năstase sau alți fruntași ai PAS sau PPDA,alături de Ludmila Kozlovska, șefa fundației Open Dialog, persoană expulzată recent din UE. API le-a mai cerut reprezentanților presei locale să promoveze cu orice ocazie binomul PAS și PPDA.

Amintim că, în ultima perioadă, Asociația Presei Independente a fost acuzată de afiliere față de PAS și PPDA. Mai mulți lideri de opinie au declarat că organizația care ar trebuie să asigure echidistanța presei din Moldova, are reacți unilaterale și mușamalizează derapajele periodice ale exponenilor partidelor conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase.